Laura Jiga
Iliescu
etnolog și filolog
DESPRE REZIDENT
Laura Jiga Iliescu este etnolog, Cercetător Ştiinţific I în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și coordonator de teze de doctorat afiliat Şcolii Doctorale a Facultăţii de Litere şi Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), Universitatea din Bucureşti.
În miezul cercetărilor sale se află dorința decodării și interpretării mecanismelor de configurare a actului formalizat de comunicare, a sensurilor și specificităților sale în societățile tradiționale, moderne sau postmoderne tehnologizate, a coordonatelor de cunoaștere şi reprezentare pe baza cărora se articulează mesajele care, într-un fel sau altul, pot fi raportate la tradiție.
Domeniile sale de interes includ dinamica relaţiilor dintre formele scrise şi orale de expresie culturală premodernă şi modernă; crearea și transmiterea informală a cunoașterii prin medierea structurilor verbale, sonore, figurative și gestuale formalizate; narațiuni folclorice și continuitate rituală; dimensiunea imaginară a cunoașterii (imaginar corporal, imaginar spațial; etnologia viselor; jocurile video și basmul); religie vernaculară tradițională și (post)modernă;
specii folclorice: basm, legendă, descântec; etnologie montană; crearea instrumentelor de lucru ale etnologiei: tipologii monografice ale personajelor legendare; Sfântul Ilie, Maica Domnului, crearea, arhivarea analitică și editarea critică a documentelor de cultură orală, cercetări de teren; interogări epistemologice.
Este autoare a trei cărți şi a peste 100 de studii, co-editor a mai multor volume colective. Cea mai recentă carte este “Biserica de „alături”. Câteva rituri necercetate ale ciobanilor din Carpați. Studiu de etnologie asupra religiozității pastorale” (Institutul European, 2020). Printre ultimele sale studii se numără “When the `Other` is One of Us. Narrative construction of werewolf identity in the Romanian Western Carpathians at the end of the twentieth century”, în „Werewolf legends” editat de Willem de Blécourt și Mirjam Mencej (Palgrave Macmillan, Cambridge, 2023, p. 158-181).
Nu în ultimul rând, îi place să umble pe coclauri şi să vorbească cu oamenii.
DESPRE REZIDENȚĂ
Ontologia căii: stranietatea și limbajul
Dacă Bucovina este punctul de plecare, încă familiar călătorului, Ținutul de Sus reprezintă deja etapa prin care se accentuează senzaţia de a nu mai fi acasă, dar şi dorinţa de a-l cunoaşte pe celuilalt și de a te lăsa cunoscut.
Ce înseamnă străinul din perspectiva deopotrivă a drumeţului şi a oamenilor printr-al căror ţinut trece calea străbătută? Cineva care are altă vorbă, poartă veşminte şi recuzită ale călătoriei inedite, are, poate, călcătură diferită, obiceiuri diferite, spune poveşti aduse de departe, dar nu le cunoaşte încă pe cele ale locului. Printre ele, sunt cele legate de spațiu și timp, fixate topografic, ascunse sau, dimpotrivă, marcate cu artefacte. Un loc este un palimpsest care încorporează straturi ale amintirilor comune şi individuale, comportamente, uneori ceremoniale, pe care drumețul, odată ce le află, şi le poate asuma, măcar parțial, drept componentă a propriei identităţi, fie ea şi tranzitorie. O călătorie este o formă de cunoaștere a sinelui și a celuilalt, un proces de învățare. Pe străin îl găzduiești și îi ceri povești, căci ospitalitatea este un schimb de daruri. Întrebare rostită „de-al cui ești” presupune asumarea unei origini și a unui trecut, dar și deschidere spre cunoaștere reciprocă între oameni. Dincolo de un răspuns explicit, apartenența se exprimă prin coduri comportamentale, vestimentare, lingvistice, nu de fiecare dată ușor accesibile drumețului.
Unele țin deja de trecut, iar călătorul poate contribui la redescoperirea acestora. Spre exemplu, portul popular, care nu este un simplu costum, ci și un mod anume de a-l confecționa, a-l îmbrăca, a-l expune și a-i conferi sens cultural. Parafrazând conceptul lui Wittgenstein, este un „joc de limbaj”, cu reguli implicite ce articulează și comunică identitățile multiple ale purtătorului: cine ești, de unde vii, cărei categorii sociale aparții etc. A înțelege un croi, o culoare, o cusătură înseamnă a stăpâni o gramatică vizuală la fel de riguroasă ca aceea a unei limbi vorbite.
Miza etnologică a călătoriei prin Terra Memoriae, de data aceasta în Ținutul de Sus, este dublă. Pe de o parte, procesele de spațializare lingvistică a locurilor marcate toponimic și prin poveștile local pe are le afli doar dacă parcurgi respectivul spațiu, căci „a ști” numele și istoria locului înseamnă a ți-l asuma. Pe de altă parte, investirea portului local drept semn identitar al trecutului actualizat și resemnificat din perspectiva prezentului. Toate acestea articulează o viziune deopotrivă asupra relației oamenilor cu spațiul, asupra drumului și călătorului, o viziune difuză, dar prin care oameni din acest spațiu se recunosc unii pe alții și interacționează cu ceilalți. Nu în ultimul rând, care este „locul drumețului” în transmiterea acestor limbaje locale?
DESPRE ȚINUT
Aici traseul intră prin prima poartă a Transilvaniei, parcurgând un peisaj etnic complex, care amintește de istoria bogată a acestei zone.
Traversând o geografie diversă, de la zone muntoase la păduri de șes, de la dealuri line la câmpuri întinse, drumuri romane sau foste granițe ale imperiului Austro-Ungar, prin sate săsești cum este Dorolea sau mai degrabă de influență maghiară cum este Jeica, acest ținut se întinde pe o lungime de 210 km, prin județele Bistrița-Năsăud și Mureș.
Aici este momentul călătoriei, când drumețul începe să observe cum peisajul e schimbător, cum oamenii grăiesc și trăiesc altfel, cum nicio zi nu seamănă cu alta, în ciuda activităților repetitive. Îl încearcă întrebarea identitară: cine suntem noi și încotro ne ducem? Un gând care nu-i deloc ușor și cântărește mult în rucsacul metafizic al drumețului.
Ținutul de Sus transformă gândirea dintr-un animal domestic într-o libertate de a fi curios și de a avea curaj.
DESPRE AMPRENTA CULTURALĂ LĂSATĂ ÎN ȚINUT
Rezultatul concret al rezidenței este o arhivă de expresii unice, însoțită de o decodare a principalelor motive etnografice ale portului popular din regiune, un document care poate funcționa deopotrivă ca material de cercetare și ca ghid de „citire” a locului pentru drumeții care trec prin Ținutul de Sus. Practic, oricine parcurge traseul cu acest material în minte începe să înțeleagă ce anume spune acel element vestimentar despre comunitatea din care provine. Arhiva orală va fi disponibilă printr-un cod QR pe tot parcursul ținutului. Decodarea portului popular va fi disponibilă sub forma unei plachete pe care vor fi reproduse portul și elementele componente explicitate de către rezident. Placheta va fi amplasată la punctul de pornire din Ținutul de Sus.
